Înainte de toate…

Proiectul TIMKULT (iulie-decembrie 2019) a început ca o inițiativă bazată pe dorința de a produce schimbări în comunitate, și mai ales în rândul tinerilor.  Nu ne place cum arată educația în România de astăzi și am considerat că programul Erasmus+, unic prin anvergura și rezultatele sale poate fi instrumentul prin care noi să producem schimbare.

Asociația Teatru pentru Tine este formată dintr-un grup de tineri activi (profesioniști și amatori) în domeniul teatrului, care doresc prin abordări moderne, inspirate din teatru, să creeze noi perspective educaționale și noi oportunități de dezvoltare pentru copii și tineri. În plus, viziunea asociației se îndreaptă și spre reconectarea publicului cu teatrul și cultura în sens larg, prin folosirea unor coordonate pluridisciplinare (teatru, muzică, film, literatură).

TIMKULT este un proiect dezvoltat în parteneriat cu organizații din țări diferite ce răspunde nevoilor unor tineri, dar ne ajută și să creăm instrumente educaționale transferabile și în alte contexte de învățare.

Am discutat cu mai mulți potențiali parteneri .Partenerii noștri în acest proiect au fost:

  • Asociația Experimentaculo din Portugalia
  • Asociația APICE din Italia
  • Asociația Tavo Europa din Lituania
  • Asociația United Future din Bulgaria

Fiecare dintre organizații, alături de participanții implicați a contribuit cu idei, cu o analiză de nevoi și cu soluții pentru tinerii care au puține oportunități de a se exprima prin teatru.

GangsTheatre ?

Povestea din spatele acestui proiect se ascunde în spatele ideii de Gașcă, sau Gangs. 

Din acest motiv și din multe altele pe care le vom etala în rândurile de mai jos vom numi această metodă de teatru, care nu face decât să se așeze confortabil printre analele teatrului și metodele deja consacrate pe care le-am folosit (inspirate de teatrul lui Grotowski, Stanislavski, Michael Cekhov, Peter Brook, teatrul labirint, teatrul forum, metoda non-scuola ș.a.m.d.) metoda GangsTheatre, sau Teatrul găștilor.

 

 În primul rând, am pus ideea de gașcă, de grup unitar, compact, sincronizat în mijlocul acțiunii și al atelierelor. Așadar, încă de la început ne-am propus să folosim toate elemente din toate metodele enumerate mai sus pentru a crea o gașcă de tineri care funcționează la unison, care se accepta și care trăiesc ca o familie.

Așadar am pus omul/persoana și gașca nou formată înaintea noastră și înaintea tehnicilor de teatru consacrate.

Am experimentat, fiind eliberați de toate aceste tehnici, i-am provocat pe participanți să creeze, să se descopere, nu doar în timpul atelierelor ci și pauzele sau momentele libere le-am folosit în aceeași direcție de consolidare a găști.

Mai multe despre metodă, în broșura alăturată.